Scurt istoric

Comuna Pietrari, Dâmbovița

Comuna Pietrari este o comună din județul Dâmbovița care a redevenit comună în 2004, zona Muntenia, România și este situată în partea de nord-vest a județului Dâmbovița, la aproximativ 32 de kilometri de Târgoviște, vechea reședință domnească și are următoarele coordonate geografice: latitudine 45.0833° și longitudine 25.2833°. Din punct de vedere administrativ la N se învecinează cu comuna Bărbulețu, la E cu comunele Râu Alb și Vulcana-Băi, la S-V cu comuna Voinești. Satul Pietrari este dezvoltat pe o axă nord-sud a teritoriul administrativ pe de o parte și de alta a DJ 712A, pe valea pârâului Râu Alb, satele Aluniș și Sipot sunt dezvoltate pe văile din partea de est a satului Pietrari, unite cu acesta începând cu intersecția DJ 712A cu DC 139A, satul După Deal este dezvoltat de-a lungul unei creste deluroase, pe malul drept al pârâului Râu Alb, iar satul Valea se desfășoară de-a lungul pârâului Strâmba, în partea de vest a teritoriului administrativ. Satul Pietrari, reședința de comună este o localitate de rangul IV, iar celelalte 4 sate componente sunt localități de rangul V. Suprafața totală este de 2459 ha din care 286 ha intravilan.

Componența etnică a comunei Pietrari:

  • Români (97.39%)
  • Necunoscută (1.66%)
  • Altă etnie (0.94%)

Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Pietrari se ridică la 2.533 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 2.658 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (97,39%). Pentru 1,66% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (97,35%). Pentru 1,82% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.

Astazi având în vedere informațiile actualizate, populația se ridică la 2631 locuitori dintre care 1188 locuitori are satul Pietrari, Valea 736 locuitori, Sipot 375 locuitori, Aluniș 157 locuitori și După Deal 175 locuitori.

Istoric

Personalități născute în localitate

Sari la conținut